Ți s-a întâmplat vreodată să te pierzi într-o carte și să pierzi complet noțiunea timpului? Poveștile grozave fac adesea asta. Ele te copleșesc. Realitatea se estompează și parcă faci parte din poveste.
Și, așa cum știm cu toții, un film sau un serial de televiziune de calitate poate face exact același lucru.
Totuși, povestirea pe ecran are ceva diferit. Când citești o carte, tu creezi imagini ale poveștii în mintea ta. Tu îți imaginezi cum arată personajele și decorurile. Filmele și televiziunea nu sunt așa. În schimb, un regizor și actorii controlează personajele, mișcările lor pe ecran și elementele vizuale și auditive întâlnite (sau nu).
Dacă ești familiarizat cu conceptul de mise en scène, știi că totul pe ecran sau pe scenă este acolo dintr-un motiv.
O scară în fundal dă personajelor un mod de a evada. O țigară între degetele unui antagonist semnifică putere. O lumină pâlpâitoare adaugă tensiune și suspans. Toate joacă un rol în poveste.
Spre deosebire de, să zicem... un roman, un film trebuie să se bazeze pe mise en scène, deoarece regizorii au la dispoziție doar câteva secunde pentru a arăta spectatorilor unde are loc acțiunea. Autorii au spațiu nelimitat pentru a stabili cadrul. Regizorii nu au, dar prin crearea de mise en scène, au de fapt mai mult control decât un autor asupra modului în care arată și se simte o scenă. Fiecare cadru, fiecare unghi, fiecare sunet este acolo dintr-un motiv. Pentru a aduce povestea la viață.
Revine regizorului – nu spectatorului – să interpreteze narațiunea în forma sa originală, să o redai pe ecran și să creeze o experiență senzorială copleșitoare.
În timp ce autorii se bazează pe imaginație, regizorii pot accesa două dintre cele cinci simțuri primare – văzul și auzul.
O poveste veche de când lumea
Tehnologiile emergente, precum realitatea virtuală sau noile motoare de gaming foto-realiste, fac clar că ne îndreptăm spre experiențe de divertisment care simulează realitatea. Cu cât putem face pe cineva să simtă mai mult că le trăiește el însuși, cu atât par mai „reale”.
De-a lungul timpului, creatorii de media au extins continuu puterea copleșitoare a operelor lor printr-un control tot mai mare asupra modului de redare a poveștilor.
Înainte de Epopeea lui Ghilgameș, povestitorii se bazau pe narațiunea orală. Deși aceasta are propriile merite romantice, povestea era (desigur) diferită de fiecare dată. Fiecare povestire era unică pentru public și povestitor și era probabil dificil să se păstreze un nivel profund de detaliu în timp.
Presa de tipar a lui Gutenberg a permis creatorilor să producă în masă narațiuni scrise și să păstreze povestea pentru cititori. Deși fiecare cititor putea imagina personaje și scene diferit, scriitorii aveau un nivel de control asupra informațiilor care informau interpretările cititorilor.
Până în anii 1920, radioul a oferit o nouă modalitate de a experimenta narațiunea. În loc să te roage să-ți imaginezi o scenă în minte, producătorii foloseau muzică, efecte sonore și livrare orală pentru a amplifica calitățile copleșitoare ale unei povești. Cu alte cuvinte, făceau experiența mai copleșitoare prin controlul asupra unei părți mai mari din ea.
Cam în aceeași perioadă, cinematografia câștiga teren în cultura populară. Creatorii nu numai că puteau folosi sunetul pentru a-și copleși spectatorii – puteau gestiona întreaga experiență vizuală! Cu o capacitate aparent nelimitată de a încadra fiecare scenă, filmul oferea oportunități de imersiune chiar mai profunde decât teatrul.
Sunetul stereofonic a devenit în cele din urmă norma în lumea filmului, debutând pentru public larg în 1953 cu This is Cinerama și House of Wax. Folosind sunetul stereo, cineaștii puteau implica și mai mult spectatorii în experiență.
Tehnicolorul, dezvoltat inițial în 1915, a ajuns la maturitate considerabilă până în anii 1950, făcând filmele mai captivante din punct de vedere vizual și mai apropiate de realitate.
Și astfel continuă. Odată cu apariția fiecărei noi tehnologii media, creatorii câștigă mai mult control asupra experienței cititorului/ascultătorului/spectatorului. Rezultatul nu este o mai mare imersiune – o carte bună te poate copleși mai mult decât un film prost –, ci o imersiune multi-dimensională în care toate tipurile de experiențe sunt posibile.
Deși majoritatea tehnologiilor încep în cinematograful comercial, astăzi, tehnologia home cinema nu rămâne mult în urmă. Consumatorul mediu are acces la echipamente de home cinema care îi permit să reproducă aceste experiențe acasă, fie într-o cameră de cinematograf personalizată, o cameră media sau o cameră de familie.
Tehnologia video îmbunătățită promite potențial imersiv.
Dacă ești adult astăzi, ai experimentat o creștere incredibilă a rezoluției video.
În anii 1990, rezoluția video 480i era standard. Este ceea ce vedeai când introduceai o casetă VHS sau treceai la Show-ul Arsenio Hall. De atunci, am avansat foarte mult. DVD folosea 480p. Curând după aceea, când ecranele TV au devenit mai mari, nici 480i, nici 480p nu mai aveau sens. Am început să cumpărăm televizoare HD, mai întâi la 780p și în cele din urmă la 1080p. Nu numai că rezoluția 1080p umplea corespunzător ecranele noastre mai mari – arăta și mult mai bine.
Acum avem televizoare 4K, care oferă o creștere impresionantă de patru ori a rezoluției față de un televizor tipic achiziționat în 2012! Televizoarele moderne și proiectoarele pot produce, de asemenea, mult mai multe culori și variații decât oricând și au rate de contrast mai bune.
Ratele de reîmprospătare s-au îmbunătățit, de asemenea. Dacă nu ai văzut niciodată un TV de 240Hz sau chiar de 120Hz, poate fi o experiență ciudată la început. Oamenii descriu adesea că, până te obișnuiești, pare că privești printr-o fereastră sau îi vezi pe actori în direct pe platou. Odată ce depășești acea reacție inițială, pur și simplu pare mai real!
Așa cum Technicolor a făcut filmele mai aproape de viața reală, îmbunătățirea tehnologiei video face narațiunea de pe ecran și mai vie. Îți captează atenția într-un mod în care vechile tale casete VHS nu o puteau face niciodată. În curând, vom urmări televizoare 8K. Cine știe unde se va opri.
Tehnologia audio ne introduce, de asemenea, în poveste.
Aceeași traiectorie este valabilă și pentru audio. Pe măsură ce tehnologia îmbunătățește calitatea sunetului, ascultătorii se bucură de o experiență mai bogată. Și în lumea home cinema, tehnologia audio extinde potențialul imersiv al filmelor și televiziunii cu pași mari.
Aceasta nu este, desigur, o noutate. Începând cu anii 1970, Dolby Stereo a adus audio pe patru canale în cinematografe. Până în anii 1980, te puteai bucura de Dolby chiar și acasă folosind un decodor Dolby Pro Logic.
Într-un fel, tehnologia Dolby a creat home cinema modern prin posibilitatea de a te bucura de un sunet autentic, de cinema, în sufrageria ta. Dolby Digital, introdus în anii 1990, a împins și mai mult limitele oferind fiecărui difuzor propria sa pistă audio. Ca rezultat, inginerii de sunet puteau direcționa sunetele către difuzoare diferite așa cum doreau!
Ceea ce ne aduce la zi.
Sistemele audio bazate pe obiecte Dolby Atmos și DTS:X pot crea efecte care conving privitorul că o muscă zumzăie în cercuri în jurul capului său sau că cineva respiră peste umărul său. Nivelul de control pe care designerii de sunet îl au astăzi, de a plasa sunetele cu precizie în spațiul 3D, creează un nivel de imersiune fără precedent.
Cât de mult mai imersivi putem deveni?
În doar ultimele două decenii, am trecut de la televizoare 4:3, 480i și audio pe două canale de bază la televizoare 4K și Dolby Atmos. Este un salt destul de mare!
Așadar, la ce ne putem aștepta în anii următori? Televiziunea 3D a fost întotdeauna o tehnologie de nișă, iar mulți au declarat-o moartă. Dar ar putea totuși să prindă? Probabil că nu, dar e greu de spus.
Poate realitatea virtuală va avea succes. Poate că nu.
Iată o predicție relativ sigură: Vom continua să vedem tehnologii video cu rezoluție mai mare. Televiziunea 8K este deja pe drum și după aceea... cine știe? Unii critici susțin că creșterile de rezoluție au randamente diminuate, deoarece ochiul uman are o capacitate finită de a distinge îmbunătățirile. Dacă este așa, în ce moment putem declara rezoluția ecranului „matură”?
Ar putea tehnologia să conducă în cele din urmă la experiențe și mai imersive, accesând mai multe dintre cele cinci simțuri? Smell-O-Vision ar putea fi o glumă veche în industria divertismentului, dar cine poate spune unde ne va duce viitorul!
Un lucru este sigur. Formula „control creativ mai mare + tehnologie = oportunități de imersiune” va continua să livreze experiențe captivante. Așa a făcut în tot secolul XX. Nu există niciun motiv să se oprească acum.
